Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!
Sfânta Evanghelie citită astăzi este o mărturie, o confirmare a faptului că Hristos care a înviat este Hristos care a fost răstignit: „Domnul meu și Dumnezeu meu!„ Concluzia Evangheliei ne arată scopul credinței:„Iar acestea toate s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos...„
Mântuitorul îi arată lui Toma ce este credința: „Dacă M-ai văzut, Toma, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut„. Deși nu e singurul care s-a îndoit(toți ucenicii L-au părăsit)totuși, lui Toma i- a rămas în posteritate porecla de „necredinciosul„. De fapt, atitudinea lui Toma a fost mai degrabă de îndoială. El s-a aflat în fața unei dileme(poate ucenicilor li s-a părut a fi Iisus, cum să fi trecut prin ușile încuiate dacă avea trup). Și ucenicii știau că Iisus murise. Și femeile mironosițe. Ele plecaseră să ungă cu miresme trupul mort al lui Iisus, duminică dimineață.
Și totuși, Toma nu era numaidecât necredincios, ci mai degrabă îndoielnic, sceptic. Până la un punct îndoiala nu e neapărat păcat, ci o metodă de cunoaștere, e principiul cercetărilor. Așa cum se face verificarea la orice operație matematică, o verificare.
Toma nu știa nimic despre natura trupului înviat al lui Iisus. Același trup, care purta semnele suferințelor, la mâini, picioare și coastă. („Dacă nu voi vedea eu semnul cuielor...nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede„).
Învierea lui Hristos nu era revenirea la viața pământească, ci începutul unei alte vieți, a vieții veșnice. Trupul îndumnezeit al lui Iisus nu mai avea nevoie de nimic din cele pământești, materiale. Nici spațiul, nici materia nu- l puteau opri sau limita.
Iisus a stat în mijlocul ucenicilor pentru a arăta că iubește pe toți oamenii la fel: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”, „Hristos în mijlocul nostru...este și va fi”- este salutul de la sărutarea păcii pe care clericii o săvârșesc în timpul Sfintei Liturghii, El fiind prezent permanent în biserică, pe masa Sf. Altar.
Biserica este, deci, adunarea credincioșilor în numele lui Hristos.
Salutul „Pace vouă”- de două ori înainte de pătimirea Sa și de două ori după Înviere- arată pacea lui Hristos, izvorul păcii. Este cuvântul împăcării noastre cu Dumnezeu.
Arătarea mâinilor și a coastei Sale amintește de mâinile întinse ale lui Adam, precum și de coasta din care a fost făcută Eva, a căror greșală o vindecă Hristos prin Pătimirea și Învierea Sa.
Suflarea Duhului Sfânt arată vindecarea sufletescă a ucenicilor, mai întâi, și a tuturor celor care cred în Hristos.
Credința nu e acumularea unor cunoștințe religioase, ci o relație duhovnicească cu Hristos cel înviat. Credința este o altfel de vedere, o vedere spirituală.
Hristos Domnul îl vindecă pe Toma de îndoială și fericește pe toți cei care cred în El fără a- L fi văzut cu ochii trupești.
Să nu- L judecăm prea aspru pe Toma, pentru că într- un moment sau altul al vieții noatre fiecare putem fi un Toma. Dar, îndoiala să ne conducă la și mai multă credință, așa cum s-a întâmplat cu Toma.
Hristos Domnul să ne întărească credința și să- L vedem în Biserică, în mijlocul nostru. Să- L iubim cu toată ființa noastră, așa cum ne-a iubit și ne iubește El.
Amin! Hristos a înviat!
