Să nu-l judecăm prea tare pe Toma, pe care adesea îl numim „necredinciosul”, ci să-l numim „curajosul”. El este numit așa pentru că probabil avea un frate geamăn, dar mai ales pentru că el este „geamănul” nostru în credință sau mai ales în îndoială.
Toma ne-a făcut un mare bine, un mare serviciu. S-a îndoit el, ca noi să nu ne mai îndoim. Așa se încheie și Evanghelia: „Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos și crezând viață să aveți în numele Lui”.
Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!
Evanghelia de astăzi este o mărturisire, o confirmare a faptului că Hristos cel înviat este Hristos cel Răstignit. De unde știm acest lucru?
Deși trupul Mântuitorului era diferit(nu la înfățișare, ci la natura, substanța Sa) a intrat prin ușile încuiate, la fel cum a ieșit și prin piatra mormântului(„Pecetluit fiind mormântul, din mormânt ai răsărit Hristoase Dumnezeule”) sau cum a păstrat fecioria Maicii Domnului la nașterea Sa, acest trup purta pe el semnele răstignirii, stigmatele suferinței, din mâini, picioare, coastă, pe frunte: „Pune mâna, vezi mâinile Mele, coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios”.
Înțelegem din aceasta că „Învierea lui Hristos nu este revenirea la o viață pământească(revenirea la viață a unui cadavru)ci începutul unei alte vieți, a vieții veșnice.
Trupul transfigurat(îndumnezeit) al Mântuitorului nu mai are nevoie de nimic din cele pământești, materiale(nu mai are afecte), nici nu mai poate fi oprit, limitat de timp și spațiu sau materie.
Ce l-a făcut pe Toma să nu se mai îndoiască?
Nu faptul ca L-a atins pe Domnul, nici n-a mai avut nevoie să facă asta. Dar ce? Întâlnirea personală cu Hristos: „Domnul meu și Dumnezeul meu”.
E ca și cum ar fi zis: Gata, m-am convins. Cred că Tu ești cu adevărat.
Vedeți că nu atât minunea Învierii l-a făcut pe Toma să creadă, ci întâlnirea cu Domnul Hristos.
Să nu-l judecăm prea tare pe Toma, pe care adesea îl numim „necredinciosul”, ci „curajosul”. El este numit așa pentru că probabil avea un frate geamăn, dar mai ales pentru că el este „geamănul” nostru în credință sau mai ales în îndoială.
Toma ne-a făcut un mare bine, un mare serviciu. S-a îndoit el, ca noi să nu ne mai îndoim. Așa se încheie și Evanghelia: „Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos și crezând viață să aveți în numele Lui”.
Credința nu este acumularea unor cunoștințe teologice sau răspunsul unei curiozități, ci o întâlnire tainică, dar reală, o legătură duhovnicească cu Hristos cel înviat.
Mântuitorul îi fericește pe cei ce n-au văzut și au crezut. Credința este o altfel de vedere, o vedere spirituală. Credința este un dar de la Dumnezeu, dar înțeles ca o întâlnire cu Domnul. Trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu, dar nu umblând după minuni, după lucruri ieșite din comun, după senzațional.
Această întâlnire nu se trăiește la nivel exterior, ci lăuntric, adică să facem din acest eveniment al Învierii un eveniment personal, al meu, al tău, al nostru al fiecăruia în parte.
De multe ori Îl căutăm pe Domnul acolo nu este, El este înlăuntrul nostru, acolo să-L căutăm și-L vom găsi.
Amin.
Pr. Ceobanu Petru
